Proiectul își propune să ofere consiliere în carieră folosind analize avansate ale profilului utilizatorilor, extras automat din diverse surse de date: situația școlară, CV, profiluri de social media sau răspunsuri din formulare web.
Utilizatorii CareProfSys vor primi recomandări de ocupații ale unor persoane cu profiluri similare, folosind inferente ontologice si algoritmi de clasificare a învățării automate.
Baza de date de profiluri va fi completată cu informații despre profesioniști care au ocupații din ontologia „Clasificarea ocupațiilor din România” (COR) (dezvoltată de proiect), aliniată cu lista europeană a calificărilor ESCO.
Un agent conversațional va oferi sfaturi personalizate despre ocupațiile recomandate, în timp ce scenele 3D virtuale vor ajuta utilizatorii să vizualizeze activitățile conectate cu o profesie viitoare.
In afara studenților și liceenilor, sistemul va oferi beneficii și centrelor de consiliere în carieră, instituțiilor de învățământ superior, guvernulului, companiilor angajatoare.
Sistemul va exploata cele mai noi tehnologii: web semantic, ontologii, învățare automată, conectori de rețea socială, realitate virtuală pe web, agenți de recomandare și interfețe de programare moderne dedicate analizei datelor de mari dimensiuni.
Astfel, se va valida și testa conceptul de sistem inteligent pentru construirea profilului de carieră prin implementarea acestuia într-un mediu observat - centrul de dezvoltare a carierei dintr-o universitate românească.
Obiectivul principal al CarProfSys este de a valida și testa conceptul unui Sistem inteligent de profil de carieră prin implementarea lui într-un mediu observat - CCOC UNSTPB. Sistemul se bazează pe analiza mai multor surse de date (rețele sociale, istoric educațional, teste psihologice), care sunt input pentru algoritmul de recomandare ce utilizează ontologia "Clasificarea Ocupațiilor din România" (COR) (dezvoltată în cadrul proiectului).
Obiectivele specifice ale proiectului sunt: (a) construirea de profiluri de utilizatori, într-o manieră rapidă și precisă - crearea de conectori sociali prin intermediul API-urilor actuale de rețele sociale, crearea de extractoare PDF, procesoare de formulare web și alte module de minare Web, combinarea și transformarea tuturor surselor de date în date structurate, validarea și analiza acestor date cu ajutorul psihologilor experți; (b) crearea ontologiei COR și popularea ei cu profilurile utilizatorilor; (c) recomandarea ocupațiilor din ontologia COR utilizatorilor (elevi, studenți și absolvenți care doresc să-și schimbe cariera), pe baza profilurilor acestora, printr-un algoritm personalizat; (d) oferirea de informații suplimentare (pe bază de text sau scene 3D) despre ocupațiile recomandate; (e) oferirea suportului în consilierea utilizatorilor (studenți și elevi) prin instrumente moderne de interacțiune om-calculator, de ex. camere bazate pe Web-VR sau camere virtuale pentru interviuri și agenți conversaționali; (f) oferirea unui instrument flexibil care poate fi personalizat cu ușurință pentru a sprijini consilierii de carieră și pe cei școlari din licee și universități; (g) oferirea posibilității dezvoltării rapide a mai multor alte module în viitor; (h) încorporarea produsului într-o ecologie universitară - implementarea ca pilot în CCOC-UNSTPB; (i) atragerea potențialilor utilizatori din alte universități și licee, prin promovarea intensă a acestuia; (j) oferirea unui instrument cu valoare regională.
Etapa I: Proiectarea sistemului și dezvoltarea ontologiei COR (obiective specifice a-j)
Etapa II: Dezvoltarea, si testarea sistemului (obiective specifice a-j)
Etapa III: Implementarea sistemului CareProfSys în centrul UNSTPB-CCOC (obiective specifice f si h)